17 august 2015


Soluțiile software au devenit omniprezente în mediul de business actual, unde aplicațiile au devenit motorul multor activități și departamente, soluționând nevoi cum ar fi, gestionarea facilă a resurselor, a unor  procese complexe de inventariere, training de personal și colaborarea și comunicarea dintre angajați. Încă de la apariția conceptului de aplicații de business, de-a lungul câtorva decenii, companiile au utilizat soluții software găzduite intern, pe propria infrastructură hardware. În ultimii ani, modalitățile tradiționale de licențiere au fost din ce în ce mai mult înlocuite de licențierea soluțiilor software ca și serviciu, dat fiind faptul că asistăm la o evoluție  și diversificare a tipurilor de aplicații. 

Cunoscut mai degrabă sub acronimul de SaaS, Software as a Service sau software 'on demand' reprezintă una dintre tendințele actuale de livrare a aplicațiilor informatice, în care aplicația este găzduită de furnizorul serviciului pe serverele proprii, fiind direct accesibile clienților prin intermediul internetului. De asemenea, este o metodă de licențiere care permite organizațiilor să acceseze funcționalități de business la un preț mult mai mic decât cel al licențierii clasice a soluțiilor, prin prisma faptului că modalitatea aceasta de licențiere are la bază un abonament lunar. SaaS asigură acces la soluția software  și la funcționalitățile ei  remote sub formă de serviciu web; totodată, având în vedere faptul că soluția este hostată de către vendor,  utilizatorii nu sunt nevoiți să investească în hardware adițional.  

Cererea de soluții de tip SaaS este dictată de tendințele de business actuale, și anume abilitatea acestor soluții de a scădea costurile legate de departamentele IT, scăderea timpilor alocați proceselor de deployment și încurajarea inovației. 

Piața de software s-a maturizat. Dat fiind acest lucru, tendința de externalizare a serviciilor a luat amploare precum și de diminuare /atenuare a riscurilor de securitate controlul operațional, toate acestea  contribuind la adoptarea accelerata a modelelor de livrare SaaS, asta după ce clienții s-au convins că sunt soluții stabile, sigure și eficiente.

Principalul avantaj al licențierii de tip SaaS este costul extrem de scăzut, deoarece furnizorul dezvoltă o aplicație software web-based, o hostează și o pune la dispoziția clienților sub formă de serviciu pe  bază de abonament. Astfel, clienții nu sunt nevoiți să își achiziționeze licențe sau echipamente hardware adiționale, și vor achita doar abonamentul lunar sau anual, în baza căruia pot utiliza serviciul. 

Plata pentru utilizarea aplicațiilor în regim SaaS se calculează în funcție de anumite criterii stabilite în prealabil la încheierea contractului, între care: numărul de utilizatori, funcționalitățile/modulele folosite de fiecare utilizator, spațiul de stocare solicitat, gradul de personalizare al aplicației.

În zilele noastre, mulți cumpărători aplică aceleași raționamente atunci când optează pentru achiziții, indiferent de tipul acestora,  focusându-se pe total cost of ownership (TCO) și return on investment (ROI). Astfel, pe lângă costurile up-front extrem de reduse prin comparație cu cele necesare pentru tradiționala licențiere perpetuă, SaaS este adesea mult mai ușor de înlocuit sau eliminat din infrastructura companiilor, reducându-se astfel și costurile de substituție.  

Mai jos, am enumerat câteva avantaje ale utilizării de soluții software astfel licențiate, avantaje pe care le-am identificat de-a lungul timpului ca fiind cele mai importante în opinia clienților noștri:

• Costuri lunare predictibile (costul unic sub formă de abonament);

• Mobilitate, dată de caracteristica de a fi aplicații web-based, făcând din acestea soluții ideale pentru societăți cu o largă răspândire teritorială;

• Update-uri automate, mentenanță și managementul patch-urilor gratuite;

• Furnizorul se ocupa de servere, salvări de date si modificări legislative sau de aplicații;

• Disponibilitate permanentă garantată contractual de către vendor;

• Calitate, Performanta si stabilitate, utilizând tehnologie avansată;

• Compatibilitate data de faptul că toți utilizatorii folosesc aceeași versiune de software;

• Timpul alocat pentru întreținerea echipamentelor, descărcarea și instalarea de patch-uri redus;

• Upgrade gratuit, garantându-se astfel accesul la ultimele inovații și versiuni de software;

• Diminuarea semnificativa a costurilor IT;

• Administrare simplificată si performanță IT sporită;

• Scalabilitate facilă și fără investiții în hardware;

• Securitate garantată contractual; astfel datele sunt în siguranță, dat fiind faptul că vendorul asigură și servicii precum back-up, disaster recovery sau business continuity.

Închei acest articol prin a menționa o strategie operațională, dar și un mare beneficiu al acestei versiuni de licențiere pe care eu personal le consider cele mai importante și care rezidă din faptul că vă puteți aloca bugetele destinate investițiilor tehnologice pentru modificări care vă aduc avantaje competitive, mai degrabă decât într-o infrastructură care necesită investiții periodice permanente.

Alina Culusi

Tags:

Automatizarea Proceselor | Business | Gestionarea afacerii | IT&C

Adaugă Comentariu

Articole Recente